Jucătorii de la FCSB, clubul controlat de Gigi Becali, ocupă podiumul topului celor mai valoroși fotbaliști din Româmia.
Așa cum era de așteptat, FCSB are în lot jucătorii cu cea mai mare valoare de piață din România.
Site-ul de specialitate Transfermarkt a actualizat cotele fotbaliștilor din Superliga, iar liderul din clasament este primul și în ceea ce privește fotbaliștii pe care îi propune în acest top.
FCSB are, fără dubiu, cei mai valoroși fotbaliști din România, primele trei trepte ale clasamentului cotelor de piață din Superliga fiind ocupate de jucători din curtea lui Gigi Becali.
Pe primul loc al ierarhiei este Darius Olaru, cotat la 5,3 milioane de euro, urmat la o distanță considerabilă de coechipierii Florinel Coman (4 milioane de euro) și Octavian Popescu (3,5 milioane de euro).
Singurul jucător străin din top 10 este atacantul italian de la FCSB, Andrea Compagno, cu o cotă de piață de 2,5 milioane de euro.
Iată cum arată clasamentul celor mai valoroși 10 fotbaliști din România, potrivit cotelor de piață calculate de specialiștii de la Transfermarkt:
1. Darius Olaru (FCSB) – 5,3 milioane de euro 2. Florinel Coman (FCSB) – 4 milioane de euro 3. Octavian Popescu (FCSB) – 3,8 milioane de euro 4. Cristian Manea (CFR Cluj) – 3,5 milioane de euro 5. Tudor Băluță (Farul Constanța) – 2,8 milioane de euro 6. Andrei Ivan (Universitatea Craiova) – 2,5 milioane de euro 7. Alexandru Mitriță (Universitatea Craiova) – 2,5 milioane de euro 8. Andrea Compagno (FCSB) – 2,5 milioane de euro 9. Adrian Mazilu (Farul Constanța) – 2 milioane de euro 10. Constantin Grameni (Farul Constanța) – 2 milioane de euro
Cel mai mare progres l-a înregistrat Florinel Coman, care de la ultima actualizare a Transfermarkt și-a mărit cota de piață cu 500.000 de euro, de la 3,5 milioane de euro la 4 milioane de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER